Draga romane, astazi iti scriu tie, cel care si-a trait copilaria, adolescenta sau macar tineretea, dupa revolutie.
Am plecat pentru o vreme prin lume ca sa te inteleg mai bine. Ca sa te compar cu alti locuitori ai planetei si sa te privesc din alta perspectiva. Ca sa ma despart de patima celui care te priveste de aproape si sa te observ mai detasat, cu bune si cu rele.
Pana acum am scris despre partile tale bune si despre cat de faina e tara noastra. Eu unul ma simt privilegiat ca m-am nascut acolo.
Azi insa vreau sa vorbesc despre ceva ce nu-mi place la tine. Despre ceea ce cred eu ca e cel mai mare defect al tau, adica al nostru. Ceva ce as schimba de maine, daca as putea. De fapt,… chiar de azi.
Nu, nu cred ca esti mai hot, mai corupt sau mai nesimtit decat altii care au avut o istorie recenta, la fel de tulburata ca a Romaniei. Vezi tu, altceva ma doare mult mai mult. E lucrul ala frapant pe care-l observ mai ales cand aterizez in tara, venind din alte tari.
E vorba de tristetea, deznadejdea si mahnirea pe care-o vad pe chipul tau. Cand vorbim la o bere sau la o petrecere, pari vesel, dar stiu ca porti o masca. Cand insa mergi singur pe strada si stii ca nu mai esti privit de cunoscuti, esti trist si apasat. Iar starea ta-i molipsitoare.
Stiu, n-ai o viata usoara iar lipsa banilor te apasa. Poate traiesti intr-o tara care nu-ti ofera pe tava lucrurile la care visezi. Dar hai sa fim corecti, nici nu te impiedica sa le obtii singur. E totusi un loc unde drumul pana la zambet e mai scurt decat cel pana la depresie! Depinde de tine in ce directie o apuci.
“Baliverne. Concret, ce sa fac in tara asta de rahat daca n-am bani?” o sa intrebi. Eu o sa-ti dau cateva sfaturi pe care le-am adunat calatorind prin lume. Nu c-as fi mai destept ca tine ci pentru ca si eu sunt tu si inteleg exact ceea ce simti.
-In primul rand, calatoreste! E mult mai ieftin decat iti inchipui, iar experienta asta o sa-ti deschida mintea, mai mult decat orice academie din lume. Poti sa dormi gratuit intr-un cort sau in casa unui localnic, folosind site-uri precum couchsurfing. Poti sa gasesti o bursa sau un voluntariat, caci sunt mii in vremurile astea. Daca faci autostopul, n-o sa dai bani nici macar pe transport. Ai mare noroc de pasaportul romanesc, pentru ca nu prea-ti trebuie vize. O sa-ti faci prieteni, o sa strangi amintiri si-o sa-ti alimentezi zambetul pentru luni intregi.
-Daca nu vrei sa pleci departe de casa, fa cat mai mult sport! Din pacate, noi n-avem o cultura solida in acest sens, iar miscarea pare o activitate excentrica in Romania. Dar crede-ma, are efecte miraculoase, e gratuita, sanatoasa si o sa-ti taie pofta de tristete.
-Nu te mai lasa apasat si necajit de viata stralucitoare a celor din jur. Cel mai probabil, au aceleasi probleme ca tine, dar le ascund cu succes, asa cum faci si tu de multe ori. Nu mai cheltui bani ca sa tii pasul cu ei si iesi din competitia asta absurda. La scurt timp, ei te vor urma.
-Strange oameni faini in jurul tau la petreceri de apartament, fara sa arunci banii cu iesiri inutile in oras. Adunarile astea sunt mai dinamice, mai placute si mai ieftine decat zacutul in aceeasi pozitie la o masa, intr-un bar.
-Nu mai astepta nimic de la altii, cu-atat mai putin de la politicieni. Si nu mai incerca sa dai vina pe ei, pentru nereusitele tale. Nici daca maine Romania ar avea in frunte un conducator luminat, lucrurile nu s-ar schimba major. A trecut vremea cand tara era condusa de un tatuc care hotara destinele intregii natiuni, stand la taclale cu nevasta-sa. Romania depinde acum de contexte internationale, iar tu depinzi doar de tine.
-Daca orasul tau te deprima si nu mai vezi perspective, incerca sa accesezi niste fonduri si muta-te la tara. Nu, nu-i o rusine sa stai la sat, iar in curand va deveni chiar o moda, asa cum se intampla in vest. O sa ai conexiune traznet atat cu natura, cat si cu internetul si posibilitati de a incepe ceva acolo.
-Daca nu-ti surade nici ideea unui antreprenoriat rural, muta-te in strainatate, pentru o perioada. Ai drept de munca in cele mai dezvoltate tari ale lumii iar cu banii castigati acolo poti sa faci multe in Romania, cand te-ntorci.
-Daca vrei sa muncesti, dar specializarea nu te ajuta, recalifica-te. In doi, trei ani, de pilda, poti sa devii un excelent bucatar. Ti-e rusine cu o asemenea meserie? Lui Jamie Oliver nu-i e. Gandeste-te ca in multe tari, inclusiv in Romania, poti sa castigi mii de euro daca esti priceput in domeniul asta.
-Impaca-te cu tara ta! Daca te deranjeaza ceva in Romania, critica acel lucru, dar nu arunca cu noroi spre toata natiunea, pentru ca te vei scufunda in propria-ti mocirla. Poti sa te muti la capatul pamantului, dar n-o sa scapi niciodata de povara de a-ti detesta originile.
-Orice ai face, nu te mai plange, caci starea asta-ti toarna plumb in aripi si se-mprastie in jur precum un virus. Iar virusul se-ntoarce inzecit la tine.
Acum hai sa privim putin in trecut. Bunicii nostri au trecut prin cel mai crud razboi al istoriei, prin foamete, boli si suferinta. Parintii nostri au trait ani de zile intr-un context mizerabil in care nu puteau sa iasa din tara, nu aveau acces la informatii si isi petreceau un sfert din viata stand la cozi in fata alimentarei. Multi si-au pierdut nepotii si copiii, acum 25 de ani, ca noi sa avem o viata mai buna. Iar tu te plangi ca un badaran te-a injurat in trafic sau un chelner e nesuferit.
Esti privilegiat, crede-ma, pentru ca esti liber sa faci tot ce vrei, spre deosebire de majoritatea oamenilor de pe pamant sau majoritatea perioadelor din istorie.
Traiesti cei mai buni ani ai tarii asteia, oricat de cenusii ti s-ar parea. Exista greutati mari, dar tocmai ele ar trebuie sa te invete sa zambesti, odata ce le-ai depasit. Daca totul ar fi facil, satisfactiile ar deveni rutina iar viata ta, mecanica, ca a multor oameni care traiesc in tari super prospere.
Am intalnit in calatorii oameni care erau fericiti c-un colt de paine si c-un dram de sanatate. Si altii care aveau milioane si nu le-ajungeau sa-si inece in ele depresiile. Fericirea nu tine de ceea ce ai, ci de ceea ce crezi tu ca ai.
Iesi din blazare, deznadejde si profita de ce ti-a dat mai bun tara asta. Noi, romanii, avem in spate o istorie tumultoasa, gene latine, balcanice si orientale, iar toate astea ne fac creativi, descurcareti si insufletiti uneori, dar si terbil de necajiti, complexati si apasati, alteori. Depinde doar de noi sa inclinam balanta spre partea frumoasa a vietii. Depinde doar de noi sa fim niste romani putin mai fericiti.